luni, 25 noiembrie 2013

Lucru sub tensiune din elicopter



De mult voiam s-o facem. De mult așteptam momentul ăsta. Acum am facut-o și pe asta!

Pentru prima data în România, vineri, 22.11.2013, a avut loc o intervenție sub tensiune, din elicopter, pe o linie de înaltă tensiune. Mai exact, echipa LST a Sucursalei Smart Sibiu a încercat înlocuirea unei balize pe conductorul de protecție a LEA 400kV Mintia-Sibiu. Nu a fost o încercare reușită în totalitate datorită condițiilor meteo (vânt în rafale cu viteza de 11m/s) dar a fost prima lucrare sub tensiune din elicopter executată în țară.  Iar pentru asta toată echipa LST Smart merită felicitări. În special Razvan Săvoiu (cel care a realizat efectiv intervenția) și Ioan Sevastre (șef de lucrare).

Merită felicitată evident și echipa Cobrex Aviation (operatorul elicopterului) și în special pilotul, Constantin Apăvăloaie, cel mai bun pilot de elicopter din România, la această oră.

Pare simplu. Te urci în elicopter, te apropii de linie, îți faci treaba și cobori. Pare, dar nu este. Ca orice lucrare sub tensiune trebuie o pregătire prealabilă (elaborarea tehnologiei, a instrucțiunii specifice de protecția muncii, a planului calității pentru lucrare). Trebuie pregătit elicopterul (realizarea unei platforme de lucru, alegerea punctelor de asigurare, demontarea elementelor care nu sunt necesare). Trebuie aleși oamenii pentru intervenție. Trebuie instruiți oamenii. Și mai ales trebuie făcut un antrenament preliminar.

Antrenamentul l-am făcut în poligonul LST. Aici am observant pentru prima dată ce trebuie să modificăm, ce probleme apar, ce îmbunătățiri trebuie să aducem tehnologiei.

Și apoi intervenția. Condițiile au fost cam la limită dar am ținut să încercăm.  Pilotul și-a făcut treaba, deși nu-I ușor să ții elicopterul la punct fix în condiții de vânt, în condițiile în care, la orice atingere, conductorul balansează, în condițiile în care e foarte greu să-ți iei repere. Razvan și-a făcut treaba, deși vântul i-a dat jos baliza. Bravo pentru amândoi.

Am făcut-o și pe asta și sperăm s-o mai facem. Sperăm să devină un lucru obișnuit. Și să mai facem altele. Alte lucrări în premieră, din elicopter sau nu.



Un comentariu:

  1. Din modestie, autorul articolului nu isi mentioneaza contributia la aceasta noua premiera nationala marca Smart - Sucursala Sibiu. O fac eu insa, cu mare bucurie: Marius Oltean este cel care a stiut sa conceapa lucrarea, a avut tenacitatea necesara sa o promoveze si sa o vada infaptuita, a alergat sa puna la punct toate detaliile atunci cand oportunitatea lucrarii s-a concretizat. Felicitari!
    Sa nu uitam ca fara interesul si sprijinul beneficiarului nostru - Transelectrica, premiera nu avea loc. Multumim!

    RăspundețiȘtergere